Există o singură zi pe an în care toți membrii echipei noastre se întâlnesc pentru a celebra succesul și pentru a stabili direcțiile viitoare.
Fiind cel mai nou membru al echipei pentru mine a fost o experiență memorabilă la care pot să meditez cel puțin până la următoarea revedere. S-a râs mult dar s-au clarificat și multe aspecte legate de industria dezvoltării comportamentelor de leadership s-au tras concluzii referitoare la întregul parcurs al anului 2023 și s-au discutat obiective pentru următorul an.
Ideea e că aș putea scrie multe despre ce am simțit eu, odată primită în mijlocul acestei echipe de oameni faini. Am ales să scriu câteva rânduri și pentru a vă purta în culisele firmei noastre dar și pentru a dezvălui în premieră informații despre proiectele noastre viitoare.
Deși întâlnirea noastră a durat o zi întreagă, de dimineața până târziu în noapte, orele au zburat și nici nu putea fi altfel din moment ce toți cei care au participat păreau a fi parte dintr-o mare familie. Senzația mea era că se reîntâlnesc membrii unei familii care deși foarte apropiați sunt nevoiți ca de-a lungul unui întreg an să-și desfășoare activitățile unul departe de celălalt.
Această zi ar putea fi structurată în trei părți distincte dar cu o mare legătură între ele: Conectare, Socializare, Atenție.
Perioada scursă de dimineață și până la ora 13 aș denumi-o: Conectare. A fost momentul în care am avut ocazia să îi cunosc și să descopăr într-o mică măsură cine sunt dar mai ales “ce îi mână în luptă”.
Ne aflăm într-o perioadă în care rapiditatea dezvoltării tehnologiei și mai ales a AI ne obligă să dobândim în mod constant noi abilități și comportamente. În acest context, am conștientizat că domeniul formării profesionale și personale trebuie să fie pregătit pentru a susține aceste schimbări și pentru a oferi resurse adecvate ce să răspundă dinamicii schimbărilor rapide pe care le trăim în mediului profesional. Programele noastre includ deja modalități de învățare continuă unde abilitățile soft sunt combinate cu cele hard. Atelierele noastre de învățare sunt deja veritabile spații de antrenament a comportamentelor de leadership unde au loc conversații strategice ce pregătesc liderii pentru provocările viitorului. 2024 va oferi participanților la cursurile noastre programe multi-modulare ce vor îmbina învățarea din sala de curs cu pregătirea individuală între module.

Orice întâlnire de echipă este și o oportunitate de a ne conecta și cunoaște la nivel personal. Mijlocul zilei și până la ora 16, l-aș denumi: Socializare. A fost ocazia potrivită de a afla cu toții câteva date despre anul ce urmează să se încheie și care a fost unul cu rezultate frumoase pentru echipa noastră. A fost anul în care această echipă a livrat cursuri pentru participanți din șase țări și anul în care peste 700 de participanți au beneficiat de mai mult de două module de curs. Un an în care obiectivele propuse la sfârșitul anului trecut nu doar că au fost depășite, dar au venit la pachet cu învățăminte și noi oportunități pentru 2024.
A fost și momentul în care am realizat că echipa aceasta a fost formată din oameni cu profesii diferite care împărtășesc aceleași valori și au un scop comun: oferirea unei experiențe de învățare unice și practice în sala de curs și în sesiunile individuale de coaching. „O experiență ce nu o găsești pe Google” – așa cum îi place lui Cosmin Galu să spună.
În echipă se regăsesc profesioniști din toate ramurile științelor comportamentale de la psihologie la drept și sociologie și evident acest lucru oferă o garanție în plus a felului unic în care sunt conduse atelierele de pregătire a liderilor.

A treia parte a zilei care a și încheiat această zi de sâmbătă, are o singură conotație: Atenție (grijă).
Orice prilej în care echipa se reunește este o ocazie potrivită pentru a consolida relațiile dintre membrii acesteia.Recunoașterea meritelor și eforturilor fiecărui membru al echipei, oferirea unor motivații pentru a fi din ce în ce mai bun și dedicat.
Am remarcat o deosebită atenție acordată echilibrului între viața profesională și personală. Munca unui trainer presupune multe ore și zile petrecute departe de familie. Familia este rețeaua de suport emoțional pentru mulți dintre colegii mei. Respectul pentru familie și atenția la nevoile oamenilor cu care lucrezi sunt principii la care ținem foarte mult și din acest motiv finalul zilei a adus bucuria de a împărtăși un mic cadou și pentru cei de acasă.
Am descoperit în această zi oameni care pe lângă activitatea principală, aleg să se dezvolte pe ei și să îi ajute și pe alții sa o facă, găsind soluții la problemele apărute, în ei înșiși. Printr-o organizare de excepție și prioritizare optimă, uneori le rămâne timp liber. Timp pe care îl petrec cu oameni dragi alături și pe care îl dedică pasiunilor și hobby-urilor pe care le au: se plimbă, citesc, pictează, cântă, fac sport, scriu și se gândesc la proiecte personale care îi definesc
În contextul societății în care trăim, unde spațiul public este inundat de mesaje pesimiste noi avem privilegiul să fim martorii numeroaselor povești de succes ale clienților și participanților la cursuri.
Povești de succes stau încă nespuse în spațiul public. Rolul echipei noastre va fi și acela de a aduce la lumină aceste povești. Povești din viața reală ce vorbesc despre contribuția voastră la dezvoltarea echipelor, organizațiilor pe care le conduceți dar și serviciilor și produselor pe care le oferiți clienților.
Povești ce pot inspira generațiile mai tinere și oferă speranța că prin munca și efortul fiecăruia dintre noi scriem povestea unei țări mai bune și mai frumoase. Așa cum am relatat acum și o mică poveste de o zi din culisele întâlnirii noastre.
